Recomandari privind vaccinarea anti COVID-19 la pacientii cu terapii imunosupresoare/imunomodulatoare

Foarte multi pacienti cu psoriazis sau alte boli autoimune aflati sub tratament cu terapie biologica sau Metotrexat ne-au intrebat daca se pot vaccina!Societatea Romana de Dermatologie ne-a venit in ajutor si a emis o serie de recomandari privind vaccinarea persoanelor cu terapie imunosupresoare/imunomodulatoare. Acestea sunt valabile atat pentru pacientii cu psoriazis cat si cu cei cu alte boli autoimune.

Psoriazisul este o afectiune cu o componenta imunologica importanta. Statusul imunologic al pacientului cu psoriazis este afectat atat din cauza bolii cat si consecinta terapiilor imunosupresoare/imunomodulatoare administrate.

Din aceste motive si administrarea vaccinurilor a fost o permanenta provocare.

Vaccinarea pacientilor cu psoriazis este in general recomandata!

In cazul administrarii vaccinurilor cu germeni vii/atenuati se recomanda amanarea initierii sau intreruperea temporara a terapiilor imunosupresoare/imunomodulatoare. Vaccinul cu germeni inactivi este in general sigur si nu necesita de obicei intreruperea terapiei pentru psoriazis. In contextul actual al pandemiei generate de infectia cu virusul SARS-Cov-2 dezvoltarea si implementarea unui vaccin anti COVID-19 a devenit vitala. Vaccinul dezvoltat utilizeaza ARNm adica un material genetic care transporta codul genetic de la nucleul unei celule catre ribozomi. In acest mod ribozomii incep sa produca proteine spike bazate pe ARNm din vaccin. Organismul recunoaste aceste proteine si incepe sa produca anticorpi specifici. Pornind de la aceste realitati si tinand cont de studiile efectuate cu noul vaccin (atat pe profilul de siguranta cat si pe eficacitate), de experienta din celelalte tari, de recomandarile altor societati stiintifice de profil, SRD si Comisia de dermatologie a Ministerului Sanatatii fac urmatoarele precizari:

  • pot fi vaccinati pacientii cu psoriazis forma stabila, care nu prezinta contraindicatiile prevazute in prospectul vaccinului, indiferent de terapia urmata;
  • in situatia in care se preconizeaza initierea unei terapii imunosupresoare/imunomodulatoare se recomanda, daca este posibil, initierea terapiei la cel putin o saptamana dupa cea de-a doua doza de vaccin.
  • in situatia in care pacientul se afla in tratament imunosupresor/imunomodulator se recomanda (daca este posibil) oprirea acestuia inaintea efectuarii primului vaccin (ideal in corelatie cu T1/2) si reluarea terapiei la cel putin o saptamana dupa cea de-a doua doza de vaccin.
  • daca pacientul prezinta psoriazis eritrodermic, pustulos generalizat sau o forma vulgara severa (cu un grad mare de imunosupresie) se recomanda stabilizarea bolii si apoi vaccinarea.
  • in toate situatiile este necesara o evaluare si o abordare holistica a pacientului, tinand cont de statusul acestuia, bolile asociate, comorbiditati, varsta, daca se afla intr-un focar de COVID etc. Medicul dermatolog va individualiza atitudinea de urmat pentru fiecare pacient. Pe baza acestora se recomanda si o eventuala prioritizare la vaccinare.
  • pacientii care au avut COVID-19 pot fi vaccinati, de regula nu mai devreme de 28 de zile de la infectie.
  • deoarece protectia asigurata de vaccin poate varia de la un pacient la altul, se recomanda continuarea respectarii masurilor generale de protectie impotriva infectiei cu virusul SARS-Cov-2 atat de catre pacient cat si de catre personalul medical.
  • se recomanda monitorizarea pacientilor vaccinati la care se initiaza sau se reia terapia imunosupresoare/imunomodulatoare.


Recomandarile facute pentru administrarea vaccinului si terapiile imunosupresoare/imunomodulatoare au avut in vedere si faptul ca nu sunt suficiente studii care sa arate impactul pe care aceste terapii l-ar avea asupra eficacitatii vaccinului in cazul unei administrari concomitente.

Aceeasi atitudine se recomanda si pentru celelalte afectiuni dermatologice care necesita terapii imunosupresoare/imunomodulatoare ( de ex. dermatita atopica, pemfigus, lupus eritematos, vasculite etc).

Aceste recomandari pot fi revizuite pe parcurs in functie de noutatile stiintifice si experienta dobandita in intervalul urmator.

*text preluat de pe https://www.srd.ro/